/home/exitfilm/public_html/apollo111.ro/wp-content/themes/apollo
Lumea se schimbă
de la o stagiune
la alta
Palatul Universul
Str. Actor Ion
Brezoianu 23-25

Pulverizare

de Alexandra Badea
Regie și ilustrație muzicală: Andrei Măjeri
Scenografie: Alexandra Panaite
Mișcare scenică: Flavia Giurgiu
Video: Eranio Petruska
Cu: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan, Nicholas Cațianis
Ilustrație: Bogdan Pop

Proiect câștigător al proiectului SATELIT inițiat de Teatrul Apollo111 și Sub25.ro

Susținut de Maratonul Teatrului Independent, ediția a VII-a

„PULVERIZARE de Alexandra Badea este unul dintre cele mai puternice texte scrise de un autor român în ultima decadă. Pus în scenă deja de nenumărate ori în instituții culturale de prestigiu din Franța, Germania sau Elveția, dar și câștigător al unor premii importante, el se află la prima montare în România. Un supraveghetor de call-center, un responsabil de asigurarea calității în subcontracte, un operator de producție și un inginer de studii și dezvoltare, doi bărbați și două femei, alcătuiesc canavaua ideilor. Nu prea poate fi vorba de fericire într-o lume în care în permanență trebuie să „tinzi spre excelență”. Despre imposibilitatea fericirii și necesitatea iminentă a uitării ne vorbește textul. Și o face de foarte multe ori cu un umor acid. Scriitura detașată, la persoana a doua singular, propune un cosmos supravegheat, în permanentă introspecție, schizoid, alternând de la simplitatea emoțiilor la mania detaliilor. Oamenii aceștia sunt incapabili să relaționeze, au devenit oameni-particulă, iar când reușesc să simuleze interacțiunea, o fac programat, conform unor coduri personale de supraviețuire. Ei trăiesc aparent în efigie, luptând încă înăuntrul lor pentru dreptul suprem de a fi auziți: „Cânţi în mintea ta/ Alergi în mintea ta /Dansezi în mintea ta/ Aluneci în mintea ta/ Înoţi în mintea ta”.

Spectacolul nostru propune un univers expozitiv propice metaforelor instabilității, un catwalk în care acești pseudo-eroi, epuizați, defilează până la punctul lor 0. Podiumul cu peliculă reflexivă permite corpurilor să demaște reprizele de trăit (compuse din multă cruzime, rușine, umilință și presiune). Publicul este martor direct al unei sublimări de-o intimitate sfâșietoare. Într-un astfel de spațiu, mințile părăsesc corpurile, iar corpurile intră în repaus de la excesul de analiză. Spațiul privat tinde să nu mai existe aici. Este externalizat.

Atmosfera este una susținută de proiecții și ilustrație muzicală, la fel care în marile show-uri de modă. Civilizația spectacolului este creditată la maximum. Bineînțeles, toate acestea sunt doar curse pentru fragilele carcase ale celor patru: „Corpuri îngheţate într-o mişcare repetitivă, mecanică, automată”. Asistăm la dezintegrarea unor potențiali oameni, la implozia lor și, metaforic vorbind, la transformarea din stele în periculoase găuri negre. În fond, fiecare şi-a trăit în mod diferit propriul război, rămânându-le doar speranţa de mai bine sau visele de emigrare. Sunt oameni care trăiesc în level-uri diverse ale unui joc inuman, pe paliere sociale disparate, dar totuși legate printr-un fin cordon ombilical – umanitatea lor.”

Andrei Măjeri – regizorul spectacolului